Potrivit polițiștilor, crima a avut loc joi dimineața, în apartamentul celor doi tineri, aflat într-un bloc de pe str. Martir Angela Sava, situat în Calea Martirilor din Timișoara.
Din primele informații, tânărul de 29 de ani și soția acestuia, de 26 de ani, au început să se certe. În momentul în care femeia i-a spus că vrea să se despartă, bărbatul a luat un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori în spate.
După ce a comis crima, tânărul de 29 de ani a încercat să se sinucidă și și-a provocat răni în zona abdomenului cu un cuțitVăzând că nu reușește, s-a urcat în mașină, a traversat orașul și cu toată viteza, a intrat într-un stâlp aflat pe Calea Lugojului.
O persoană a sunat la 112, iar în momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, bărbatul a mărturisit că și-a omorât soția.
Bărbatul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Timișoara, fiind supus unei intervenții chirurgicale.
Între timp, mai mulți polițiști s-au deplasat la locuința celor doi tineri, unde au găsit-o pe femeie decedată.